Criză pentru Cava

În urmă cu doar câțiva ani, producătorii de Cava se confruntau cu efectele secetei și cu lipsa strugurilor. În 2026, problema s-a inversat: recolta este bogată, stocurile se acumulează, iar o parte dintre viticultorii din Penedès nu găsesc cumpărători.

Potrivit informațiilor publicate de cotidianul La Vanguardia, mai mulți producători de vin spumant oferă viticultorilor doar 25-30 de eurocenți pentru un kilogram de struguri. Diferența față de costurile de producție este considerabilă.

Institutul Catalan al Viei și Vinului (INCAVI) estimează aceste costuri la aproximativ 53-56 de eurocenți pe kilogram. Cu alte cuvinte, la prețurile semnalate de publicația spaniolă, viticultorii primesc aproximativ jumătate din suma necesară pentru a-și acoperi costurile estimate.

Problema este agravată de o recoltă bogată și de prudența extremă a cramelor în privința achizițiilor. Sute de mii de kilograme de struguri destinați producției de Cava au rămas nevândute. Printre acestea se numără soiurile tradiționale ale regiunii: Xarel·lo, Macabeu și Parellada. În același timp, producătorii încearcă să gestioneze stocurile de vin acumulate în crame.

Cava a pierdut aproape un sfert din vânzări în doi ani

Explicația nu se află exclusiv în recolta acestui an. Datele Consiliului de Reglementare D.O. Cava arată o contracție importantă a pieței. În 2023 au fost comercializate aproape 252 de milioane de sticle de Cava. În 2024, volumul a coborât la aproximativ 218 milioane, iar în 2025 a ajuns la 190 de milioane de sticle. Aceasta înseamnă o scădere de aproximativ 24,5% în numai doi ani.

În 2024, organizația sectorială explica rezultatele slabe prin deficitul de produs provocat de seceta prelungită. După mai multe recolte dificile, producătorii nu dispuneau de cantitățile necesare pentru a răspunde cererii. Dar situația din 2026 ridică o întrebare diferită. Dacă recolta este din nou bogată, iar cramele continuă să cumpere foarte puțini struguri, în ce măsură dificultățile mai pot fi explicate prin lipsa producției?

Ar trebui eliminate până la 10.000 de hectare de vie?

Una dintre soluțiile discutate este reducerea suprafeței cultivate, astfel încât producția să fie mai bine corelată cu cererea. Sindicatul agricol Unió de Pagesos (UP) susține introducerea în Catalonia a unui program de defrișare socială a viței-de-vie, care ar putea acoperi între 5.000 și 10.000 de hectare. O asemenea măsură ar însemna o schimbare majoră pentru peisajul viticol al regiunii.

Din perspectivă economică, argumentul este relativ simplu. Dacă piața nu poate absorbi cantitatea de struguri produsă, reducerea suprafețelor ar putea diminua presiunea asupra prețurilor. Dar via nu este o cultură care poate fi eliminată și replantată fără consecințe. În spatele fiecărei plantații există investiții realizate de-a lungul anilor, familii care depind de producția de struguri și un peisaj agricol modelat de generații. Iar în Penedès, problema este și mai complicată.

”Nu putem pur și simplu să smulgem viile”

Pere Llopart, președintele Corpinnat, marca colectivă dedicată vinurilor spumante, avertizează că eliminarea plantațiilor nu poate fi tratată drept o simplă ajustare contabilă. ”Viticultorii se află în prezent într-o situație precară”, a declarat acesta pentru La Vanguardia.

Llopart atrage atenția că, în Penedès, alternativele agricole nu sunt întotdeauna disponibile. ”Nu putem pur și simplu să smulgem viile. Nu avem alternative; altfel, terenurile se vor transforma în păduri, parcuri industriale sau ansambluri rezidențiale.”

Este un argument care mută discuția dincolo de industria vinului. Podgoria reprezintă o activitate economică, dar și o formă de utilizare și întreținere a terenului. Abandonarea plantațiilor și transformarea lor în suprafețe acoperite de vegetație spontană ar putea contribui, în anumite condiții, la creșterea riscului de incendii. Iar conversia terenurilor agricole în spații industriale sau rezidențiale ar modifica permanent caracterul regiunii.

Peste 200 de crame și 6.200 de familii

Dimensiunea socială a problemei este considerabilă. Sectorul Cava reunește peste 200 de crame și aproximativ 6.200 de familii de viticultori. Pentru multe dintre acestea, producția de struguri nu este o activitate secundară, ci principala sursă de venit. Atunci când prețul de achiziție coboară sub costul de producție, problema nu mai este doar profitabilitatea unei recolte. Devine o întrebare despre continuitatea afacerilor familiale și despre capacitatea generațiilor următoare de a rămâne în viticultură.

Champagne, modelul invocat pentru viitorul Cava

În această dezbatere a intervenit și Pepe Raventós, directorul general al Raventós i Blanc și reprezentant al celei de-a 21-a generații a familiei fondatoare. Acesta consideră că regiunea are nevoie de un cadru care să protejeze teritoriul, să impună standarde ridicate de calitate și să permită producerea unor vinuri comercializate la prețuri mai mari.

Modelul invocat este Champagne. Comparația nu înseamnă că cele două regiuni au aceeași structură economică sau aceeași poziționare pe piață. Ea pune însă în discuție o problemă esențială: cum poate o denumire de origine să creeze suficientă valoare pentru ca aceasta să ajungă și la viticultor?

”Bunăstarea unei denumiri de origine depinde de cât este plătit viticultorul”, afirmă Pepe Raventós. Este probabil una dintre cele mai importante idei ale întregii dezbateri. Pentru că prețul unei sticle nu poate fi analizat separat de veniturile celor care produc materia primă.

Poate Cava să iasă din competiția bazată pe preț?

Cava are o istorie îndelungată, soiuri tradiționale și o identitate asociată metodei tradiționale de producere a vinurilor spumante. Dar succesul comercial al unei regiuni nu depinde exclusiv de calitatea potențială a vinurilor sale. Contează și felul în care acestea sunt poziționate, promovate și valorificate pe piață. Dacă presiunea pentru menținerea unor prețuri accesibile se transferă permanent către cultivatorii de struguri, apare riscul ca întregul sistem să devină economic nesustenabil.

În acest context, apelul pentru o orientare către calitate și valoare adăugată reprezintă o alternativă la simpla reducere a suprafețelor. Nu înseamnă neapărat că toate vinurile Cava trebuie să devină produse de lux. Înseamnă însă că regiunea trebuie să găsească un echilibru între volumul comercializat, prețul final al sticlei și remunerația viticultorului.